miercuri, 25 februarie 2009

visul

"And in the shadows
I think of you
I close my eyes
I think of you
Now I'm falling
I think of you
" -
Tanita Tikaram - I think of you

... pasii lor razbat lin pe trotuar ferindu-se sa nu calce peste iubiri nefericite sau sa starneasca patimi nebanuite, alunecand prin multime ocolind dorinte nespuse, vise zbuciumate, impartasind doar cuvinte goale si doar ale lor priviri sunt pline de intelesuri numai de ei stiute.

si care altul ar fi rostul acelei zile gri, friguroase decat ca ea sa simta caldura apropierii lui, sa caute ardoarea pasiunii dintr-o privire sau linistea dintr-un cuvant rostit iubit?

si ce conteaza toata forfota ce trece pe langa el de vreme ce lumea si-a gasit, alaturi de ea, sensul pierdut si pamantul nu se mai invarte decat pentru ei doi? si el nu simte decat cum sloiurile de gheata i se topesc in adancul inimii si il invaluie o binecuvantata seva din care-i va renaste viata

dar nu s-au scris inca cuvintele ce si le-au rostit ei doi si oricum nimeni altcineva nu ar fi deslusit dincolo de ele intelesul celor impartasite din apropierea privirilor si din strangerile de mana.

si daca i-ai privi, nu ai sti decat ca s-au cautat multa vreme unul pe celalalt si ca e momentul lor acum, e ziua lor in care razbat pe acele poteci necunoscute cautand impreuna inca iubirea

...si,deodata, a simtit atingerea molatica a sarutului ei ce i-a incatusat usor buzele intr-o dulce apasare parca staruind sa cuprinda totul in acel singur gest.

a intins mainile pentru a o imbratisa si a se rataci amandoi de lumea efemera si nepasatoare ce ii inconjura in acea zi in care pentru ei pe cer se intalnea soarele cu luna dincolo de norii din privile celor din jur.

dar prea tarziu...timpul s-a scurs, momentul trecuse, vraja s-a rupt iar viata isi epuizase doza infima de fericire ce i-o putea oferi.

pana si ziua era pe sfarsite, dar e fericit:  poarta urma sarutului pe buze ...
 


























 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu